PNK Casual
Newsletter Subscribe
Subscribe
Your personal data is managed in full accordance with the EU Regulation 679/2019 (“GDPR”) and applicable Romanian law. Detailed info in Terms and conditions and Privacy and cookies policy.
Shipping to United States    
PNK Casual
Shopping bag
SUBTOTAL
€ 0
Checkout
x
Sign in Shopping bag 0
PNK New Collection

Regulament

Regulament campanie promoțională

„Shop the New SS26 Collection – Win your €1,000 Wardrobe” / „Cumpără din Colecția Nouă SS26 și Câștigă o Garderobă de 1.000 EUR”

 

Art. 1 – Organizatorul campaniei

Campania este organizată de Pink Fashion SRL, cu sediul în București, Str. Baicului 82, sector 2, denumit în continuare Organizatorul. Campania se desfășoară exclusiv online, prin intermediul site-ului pnkcasual.ro.

Art. 2 – Durata campaniei

Campania se desfășoară în perioada 19 mai 2026 – 13 iunie 2026, inclusiv. Achizițiile efectuate în afara acestui interval nu sunt eligibile.

Art. 3 – Condiții de participare

Poate participa orice persoană fizică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

1. Are vârsta minimă de 18 ani împliniți la data participării;

2. Achiziționează cel puțin un produs din Colecția Nouă PNK SS26 pe pnkcasual.ro în perioada campaniei; prin produse din Colecția Nouă PNK SS26 se înțelege orice produs disponibil la adresa https://www.pnkcasual.ro/nou

3. Comanda aferentă produsului / produselor din colecția Nouă PNK SS26 este confirmată și finalizată (plătită și livrată);

4. Nu returnează integral toate produsele din Colecția Nouă PNK SS26 achiziționate în perioada campaniei. Fiecare produs returnat anulează tichetul de participare corespunzător.

Art. 4 – Mecanismul campaniei

Fiecare produs din Colecția Nouă PNK SS26 (conform Art. 3, pct. 2), achiziționat pe pnkcasual.ro în perioada campaniei, conferă cumpărătorului un (1) tichet de participare la tragerea la sorți. Cu cât mai multe produse achiziționate, cu atât mai multe șanse de câștig.

În cazul returnării unui produs, tichetul de participare corespunzător acestuia va fi anulat. Participanții care returnează toate produsele achiziționate în cadrul campaniei vor fi eliminați din tragerea la sorți.

Tragerea la sorți va fi efectuată electronic, în mod aleatoriu, în termen de maxim 14 zile lucrătoare de la încheierea campaniei (cel târziu 27 iunie 2026).

Art. 5 – Premiul campaniei

Premiul unic al campaniei constă în:

Un voucher de cumpărături în valoare de 5.200 lei (echivalentul aproximativ în lei a 1.000 EUR).

Voucherul este valabil exclusiv pentru achiziția de produse din Colecția Nouă PNK SS26, definite conform Art. 3, pct 2, disponibile pe pnkcasual.ro, într-o sesiune de cumpărături unică și se acordă sub forma unui cod care se introduce la finalizarea comenzii (checkout).

Voucherul expiră la 30 de zile calendaristice de la data transmiterii acestuia câștigătorului.

Dacă valoarea totală a comenzii, inclusiv taxele de livrare, depășește valoarea voucherului, câștigătorul va achita diferența prin una dintre metodele de plată disponibile pe site. Dacă valoarea totală a comenzii, inclusiv taxele de livrare, este mai mică decât valoarea voucherului, diferența rămasă nu se reportează și nu poate fi utilizată ulterior.

Voucherul nu este transferabil, nu poate fi preschimbat în numerar și nu poate fi combinat cu alte promoții sau reduceri active pe site.

Art. 6 – Desemnarea și notificarea câștigătorului

Va fi desemnat un (1) câștigător principal și un (1) câștigător de rezervă, prin tragere la sorți electronică.

Câștigătorul va fi notificat prin e-mail și/sau telefon, la datele de contact furnizate la plasarea comenzii, în termen de 3 zile lucrătoare de la tragerea la sorți.

Câștigătorul are la dispoziție 5 zile lucrătoare de la notificare pentru a confirma acceptarea premiului. În caz de neconfirmare, premiul va fi atribuit câștigătorului de rezervă.

Organizatorul nu răspunde pentru imposibilitatea contactării câștigătorului din cauza datelor de contact incorecte.

Art. 7 – Protecția datelor cu caracter personal

Datele cu caracter personal ale participanților sunt prelucrate de Organizator în scopul administrării campaniei, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) şi Politica de Confidențialitate disponibilă pe pnkcasual.ro.

Art. 8 – Dispoziții finale

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament, cu obligația de a anunța participanții prin publicarea versiunii actualizate pe pnkcasual.ro.

Organizatorul nu este răspunzător pentru comenzi anulate, erori tehnice sau întârzieri independente de voința sa.

Participarea la campanie implică acceptarea în totalitate a prezentului regulament.

Eventualele litigii se vor soluționa pe cale amiabilă sau, în caz contrar, prin instanțele judecătorești competente din România.

PNK New Collection